Născut în 1975 în Ploiești, Prahova
EDUCAȚIE
Absolvent al liceului teoretic I.L.Caragiale Ploiești, profil matematică-fizică, în 1993
Absolvent al Facultății de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Tg. Mureș în 2000
Absolvent al Școlii de Studii Doctorale U.M.F Tg.Mureș obținând titlul de Doctor în Științe Medicale cu calificativul Magna cum laude, în 2014
Obținerea titlului de Medic Specialist în Chirurgie Dento-Alveolară în 2015
Absolvent al programelor de studii Protetica în Zona Estetică și Protetica pe Implanturi ale platformei educaționale Learning by Doing* în 2018, respectiv 2021
* pentru a afla mai multe detalii despre platforma educațională LEARNING by DOING faceți click pe logo de mai sus. Acest link este destinat profesioniștilor din domeniul medicinei dentare.
EXPERIENȚĂ PROFESIONALĂ
Preparator universitar la Facultatea de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Tg. Mureș 2001-2005
Asistent universitar la Facultatea de Medicină Dentară, Disciplina de Odontologie și Patologie Orală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Tg. Mureș 2005-2019
Șef lucrări la Facultatea de Medicină Dentară, Disciplina de Odontologie și Patologie Orală din cadrul Universitatea de Medicină, Farmacie, Stiințe și Tehnologie Tg. Mureș 2019-2020
Asistent universitar la Facultatea de Medicină Dentară a Universității Titu Maiorescu București 2020-prezent
AUTOR / COAUTOR AL:
Teza doctorat: Orientări moderne în tratamentul conservativ al pulpei dentare în caria profundă
Cărți de specialitate:
DIAGNOSTIC ORO-DENTAR
Autori: Adriana Monea, Alexandru Sitaru, Monica Monea
Publicată: University Press – Tirgu Mures 2012, ISBN 978-973-169-205-0
Anatomia și fiziologia sistemului endodontic
Autori: Hănțoiu T, Sitaru A
Publicată: Editura University Press Tîrgu Mureş 2016, ISBN 978-973-169-431-3
Articole științifice:
A1. A.Sitaru, A.Tohati, Anca Maria Pop, Cristina Bica, Correlation Between the Salivary Level of Alpha-amylase and the Risk for Dental Caries in Young Permanent Teeth. Revista de Chimie ISSN 0034-7752, FI 1,412 Vol. 68, no. 12, December, 2017
A2. Monica Monea, Daniela Esian, Reka Soos, Adrian Tohati, Alexandru Sitaru, Cristina Ioana Bica The Influence of Er:YAG Laser on the Dissolution Rate and Morphology of the Root Cement A scanning electron microscopic study. Revista de Chimie ISSN 0034-7752, FI 1,412 Vol. 69, no. 6, 2018
A3. Sitaru Al., Monea Monica, Monea Adriana Clinical and Radiographic Evaluation of Direct Pulp Capping Procedures in Permanent Teeth Acta Medica Marisiensis ISSN: 2068-3324, 2011, Vol. 57, No. 3, pag. 244-246
A4. Sitaru Al., Hănțoiu T., Monea Monica Tissue Reactions Induced by Dental Pulp Capping Materials European Scientific Journal ISSN: 1857-7431 (Online), 1857-7881 (Print), 2014 February, Vol. 10, No. 9, pag. 95-104 http://eujournal.org/index.php/esj/article/view/3044
A5. Monea Adriana, Nagy E., Sitaru Al., Stoica Alexandra, Monea Monica Can Thyroid Dysfunction Induce Periodontal Disease? European Scientific Journal ISSN: 1857-7431 (Online), 1857-7881 (Print), 2014 May, Vol. 10, No. 15, pag. 74-83.
A6. Monica Monea, Tudor Hantoiu, Alexandra Stoica, Dragos Sita, Alexandru Sitaru THE IMPACT OF OPERATING MICROSCOPE ON THE OUTCOME OF ENDODONTIC TREATMENT PERFORMED BY POSTGRADUATE STUDENTS European Scientific Journal ISSN: 1857-7431 (Online), 1857-7881 (Print), 2015 September, Vol. 11, No. 27, pag. 305-311
A7. Monica Monea, Tudor Hănțoiu, Alexandra Stoica, Ramona Vlad, Alexandru Sitaru The Influence of Desquamative Gingivitis on Periodontal Health Journal of Interdisciplinary Medicine ISSN 2501-5974 print, 2501-8130 online, 2017;2(S1):49-52
Programări prin telefon: 0772 044 116
Programări on-line: office@doctorsitaru.ro
© 2017 site web creat în programul WebWave