Consultația este acel moment, de multe ori uitat, sau a cărui importanță este diminuată, în care pacientul își cunoaște medicul iar medicul ia contact cu doleanțele pacientului.
De ce este importantă consultația? Consultația este de o importanță esențială în stabilirea unui diagnostic corect și complet în urma căruia medicul poate hotărî atitudinea medicală corectă pentru tratamentul pacientului. În urma consultației și pacientul va putea hotărî dacă medicul din fața lui este medicul care îl va trata sau nu.
Ce se întâmplă în timpul unei consultații primare?
În primul rând pacientul va completa un formular specific unde medicul va fi informat asupra istoricului medical al pacientului ce poate cuprinde boli infecțioase, cronice, boli sistemice, alergii sau medicații ce pot împiedica anumite tratamente sau manevre. Tot aici pacientul informează medicul asupra istoricului dentar personal: extracții și alte intervenții la care pacientul a fost supus de-a lungul timpului.
Urmează apoi o discuție cu medicul în care acesta trebuie să afle motivul principal al prezenței pacientului în cabinet. Medicul va trece la examinarea pacientului, prin inspectie si palpare, exobucal și apoi intraoral.
In urma consultației medicul poate pune diagnosticul, stabili tratamentul, sau poate decide, în cazurile complexe, sa continue investigațiile și colectarea datelor prin consultația secundară.
Ce se întâmplă în cadrul consultației secundare?
Pentru a stabili un plan de tratament, în cazurile complexe, medicul va trebui sa colecteze mai multe date, cum ar fi radiografii unidentare, radiografii panoramice, CT, amprentarea arcadelor dentare, amprentarea ocluziei, fotografii extraorale si intraorale, în funcție de caz. De obicei cazurile complexe sunt multidisciplinare, la elaborarea unui astfel de plan de tratament vor participa mai mulți medici cu diverse specialități ale medicinei dentare, cum ar fi: ortodonție, parodontologie, chirurgie orală, protetică.
În urma colectării datelor din cadrul consultației secundare, după consultarea interdisciplinară, medicul îi va prezenta pacientului planul de tratament etapizat, variantele de tratament, precum și costurile aferente.
Programări prin telefon: 0772 044 116
Programări on-line: office@doctorsitaru.ro
© 2017 site web creat în programul WebWave